Monday 1 June 2009

Zambet fals spre neant...

Ma uitam zilele trecute la oameni... Oameni goi fara nicio expresie. Fara speranta asa erau majoritatea. Restul se ascundeau in spatele unor zambete false. Erau ca niste pescarusi orbi cu aripile frante care incercau sa se ridice deaupra apei, intr-o zi de furtuna. Vedeam oamenii exact ca intr-un film alb negru, mut, si ma uitam spre cer asteptand sa vad mainile enorme care manevrau aceste papusi. Asteptam sa vad papusarul care tragea de sfori.. Nu era... Doar un cer plumburiu, innorat... Se pare ca si papusarul s-a intristat si ne-a lasat. Parca suntem ai nimanui, obercaind prin intuneric cautand ceva, candva, undeva... Ma scarbisem de aceasta lume. M-am rupt de realitate atunci. Gandurile mele au zburat incercand sa rupa limitele, sa treaca granitele realitatii crude. Eram acum ca un zmeu, pe timp de furtuna, manevrat de un copil naiv. M-am lasat prada vantului zburand dincolo de granita binelui si a raului, poposind intr-o lume in care timpul nu exista si in care nimic nu se intampla fara un sens... Era lumea mea. Eram doar eu in ea... Dincolo de zambetele false, de lasitatea gesturilor si fericirea mimata...