Somnul ratiunii pure...

Uneori, ochii mei sunt orbi şi nu pot vedea lumina...Abandonat într-o cameră rece, intins pe podea, zambesc. Oasele mele încep sa se zdrobească sub presiunea gândurilor. O imagine perfida, ascunsa se joaca cu mintea mea. Himera devine din ce in ce mai reala, imbratisandu-ma, simtindu-i rasuflarea rece inghetandu-mi sufletul. Secundele devin ore, orele... zile. Ma strange la piept si nu-mi da drumul. Ma zbat, dar in zadar, gheara de gheata a pus stapanire pe sufletul meu. Teama, ura si resemnare imi devoreaza carnea precum niste viermi. Zidurile se inalta din ce in ce mai mult, lumina devenind din ce in ce mai mica pana si ultimul crampei se stinge. Ma las prada gandurilor, incercand sa ma regasesc. Durerea devine insuportabila...O, tu ! Deget de monstru ce apesi pe tamplele mele, slabeste stransoarea! Tu himera cu chip angelic, incearca sa-mi dai drumul de la inaltimea gadurilor si elibereaza-ma de povara ratiunii prin darul uitarii...Incerc sa ma lupt cu temerile mele, incerc sa ma lupt cu fiinta imensa ce ma doare ca o rana, rod al gandirii putrezite. Amalgam de sentimente si de trairi care ucid si ultima farama de copilarie si de copil din mine... Da-mi drumul himera! Sunt gata sa pasesc cu pasii nesiguri prin viata muritorilor. Sunt gata sa uit, sa las ratiunea deoparte, sa iubesc si sa urasc, sa zambesc si sa plang...Sunt gata sa deschid usa si sa las sa mai intre oameni si in lumea mea ....Sunt... GATA !