Monday 9 July 2012

Tara pe care nu mi-o recunosc...

O postare atipica pentru blogul meu. Dar situatia de fata ma obliga. Sunt intr-o tara acum pe care nu o recunosc. O tara care pentru mine inceteaza sa mai existe usor, usor. Unde sunt romanii care odinioara la cel mai mic semn de umilinta se ridicau si luptau. Unde sunt oamenii care ar fi murit pentru o simpla idee, pentru un simplu ideal de libertate. Nu mai simt patriotism, nu mai simt nimic...doar indiferenta. Vreau sa ma trezesc si sa realizez ca de fapt totul nu e decat un cosmar. Ce se intampla cu copii care vin din urma? Incotro ne indreptam cand de fapt viitorul nostru inseamna regres. Ne autodistrugem cu mentalitati care nu ne apartin. Cel putin eu nu ma mai regasesc in mentalitatea acestei tari. De ce? Imi e un dor de tara, un dor aproape stramosesc. Voi sa-mi dati tara pe care mi-ati luat-o! Va conjur sa redati Romania...Romaniei. Va rog sa redati tara oamenilor care au varsat sange pentru libertatea voastra. Redati tara oamenilor care stiu sa tina stindardul sus nu celor care nu ma reprezinta. M-am saturat sa privesc cum devin strain in propria tara. Nu e un manifest pentru revolta. E un apel la normalitate. Voi cei putini care cititi aceasta postare, nu uitati ca Romania nu este ceea ce se intampla "astazi". Sper sa fie ce o sa se intample "maine" ca deja ce a fost "ieri" este uitat si demult  ingropat in mizeria sufletelor goale. O sa-mi cer iertare pentru voi dar sper ca strabunii nostri sa va ierte caci peste ani istoria o sa va uite. Uitati-va la parintii vostri si multumiti-le ca suntem in "democratie" iar peste ani sa le povestiti copiilor vostri cum ati "luptat" voi pentru libertate. Poate in cele din urma o sa stim sa invatam si din greseli. Momentan Romania este tara care nu-mi  apartine si peste ani sper sa fie macar tara care sa le apartina copiilor nostri. Romania acum este o tara cu istoria uitata si batjocorita de proprii ei copii...




Google pagerank and Worth

Wednesday 27 June 2012

Ziua in care totul s-a stins....

Te-ai gandit vreodata cum o sa fie ziua in care totul se va sfarsi? Ganduri, sperante, vise, ura, teama...Nimic nu o sa mai conteze. Oare o sa-ti vezi viata asa ca intr-un film mut? De la copilarie pana in ultima clipa faptele bune si rele o sa-ti apese tampla intr-o zvacnire brutala, reamintindu-ti de tine si ca viata este atat de efemera? O sa poti oare sa-ti ceri iertare pentru toate relele facute, iar iertarea sa izvoreasca din suflet? Oare ultimele guri de aer vor fi precum ultima tigara? Cine te va tine de mana in momentul in care ultimele picaturi de viata se vor evapora din tine? Teama ori resemnare sau ce sentimente ascunse o sa-ti zgarie sufletul? Sa ne inchidem in noi si sa zambim pentru ca poate maine de fapt va fi niciodata...