Thursday 26 September 2013

Razboiul in doi - sau cum sa te lupti cu tine insuti

Vine o zi cand pana si papusile se razvratesc impotriva papusarului, iar rezultatul este unul odios...


Analizand de-a lungul timpului mai multe cupluri, am ajuns la concluzia ca o relatie, de cele mai multe ori, duce inevitabil la un razboi de dominare. Ambii parteneri incearca sa-si impuna valorile, punctul de vedere sau stilul de viata, fie evident, in forta, fie subtil, la nivel psihologic. Poate ca multi care sunt intr-o relatie acum, din orgoliu sau fie nu au curajul sa recunoasca, nu imi vor dreptate. Vor spune ca vorbesc din propriile experiente si totul este subiectiv. Poate asa e, dar pana la urma aproape orice relatie este una subiectiva, bazata pana la un anumit nivel pe egoism, sa ne fie noua mai bine, sa incercam sa punem Universul in miscare si sa se roteasca in jurul nostru.

Oare nu ne place sa ne construim o lume ideala in jurul nostru, unde toti cei care intra au un rol bine invatat, bine determinat, iar miscarea scenica trebuie sa fie bine prestabilita si sa nu existe loc de improvizatii, pentru ca nu e asa, mereu dorim sa stim ca detinem controlul. Ori daca o persoana isi impune setul de reguli si de valori in universul nostru parca "piesa de teatru" se transforma intr-o improvizatie si asa ajungem sa ne panicam, sa devenim speriati si sa reactionam din ce in ce mai fals, mai departe de realitatea noastra interioara. Dar poate ca un astfel de "razboi", pornit din dorinta de dominare, nu e altceva decat o frustrare interioara, prin care incercam sa ne ascundem defectele noastre. Incercam sa gasim perfectiunea in imperfectiune, sa gasim lucrurile care lipsesc din noi proiectandu-le si sadindu-le in altii. 

Si astfel partenerul nostru de relatie devine o reflexie a noastra in oglinda mintii si vedem in el poate defectele noastre si incercam sa le corectam in loc sa incepem prin a ne corecta pe noi insine. Sa gasesti un echilibru intr-o relatie este extrem de greu, daca nu cumva imposibil. Mereu va exista un dezechilibru mai mult sau mai putin evident. Un partener e mai visator, celalat mai pragmatic, unul iubeste marea, celalat o detesta... Pana la urma aceasta lupta de impunere a unui punct de vedere nu este altceva decat un razboi cu propria conditie, cu propria persoana. Se presupune ca daca lasi mai mult de la tine, esti o persoana slaba, daca cedezi fara lupta nu stii sa-ti sustii valorile si principiile si prin urmare ai nevoie sa inveti din nou si sa te redefinesti ca persoana, sculptat fiind sub atenta supraveghere a celuilalt. Si cand transformarea se produce, devii un om fals, devii altcineva si in mixul asta la randul tau devii imprevizibil, iar partenerul tau devine la fel de speriat si se retrage... 

Se retrage cu regretul ca nu ai fost ceea ce a cautat, dar de fapt nu realizeaza ca tu mereu ai fost acelasi, mereu ai avut aceleasi idealuri si principii, dar care au fost suprimate in goana dupa dominare. Si cand nu reuseste sa se transforme pe sine alege sa fuga, abandonandu-si "creatia"... 




Friday 20 September 2013

Dincolo de strigatul neputintei

"Dincolo de norii negri exista o plapanda raza de lumina, dar care in cele din urma se va stinge si ea"

Raza de lumina a lampii unui batran, uitat in strada de un sistem ticalosit si de oamenii-neoameni, as adauga eu. Este povestea celor multi, povestea unui batranel simplu care are cel mai mare "acoperis" deasupra capului - cerul. Povestea incepe intr-o luna de mai, primavara tarzie, cand seful de sectie il anunta ca se afla printre cei disponibilizati. Nimeni nu mai avea nevoie de serviciile si de experienta lui, intr-o lume in care valorile sunt inlocuite de non-valori. "Vor fi salarii compensatorii", i s-a spus, dar el un om activ inca, in ciuda celor 55 de ani, nu putea accepta asa ceva, dar in final resemnarea a venit ca o obligatie. A urmat o perioada grea de acomodare cu statutul de somer, el un om activ, un inginer care toata viata s-a dedicat profesiei. Nici la inmormantarea sotiei nu a ajuns, prins fiind intr-o delegatie. La moartea unicului fiu, cu lacrimi in ochi povesteste, ca a reusit sa ajunga fix cand "il acopereau cu pamant" pentru vesnicie. 

Respira sacadat, incearca sa se adune putin, isi sterge lacrimile de pe fata brazdata de riduri cu palmele-i murdare si continua sa isi spuna povestea vietii scrisa pe alocuri de altii...

Dupa o perioada lunga de "ratacire", eu as numi-o depresie, timp in care unicul sau prieten era alcoolul, s-a imbolnavit grav si nu mai putea avea grija de el. Atunci o familie de "binevoitori" au promis ca vor avea grija de el "pana cand moartea ii va desparti", doar ca aveau nevoie de o garantie in schimbul "omeniei": casa. Lucrurile pareau ca intra in normalitate, el acceptase statutul de somer si astepta ziua in care va deveni pensionar cu acte in regula. Numai ca ce nu intelegea batranelul, in naivitatea lui, e ca acea normalitate era de fapt "normalitatea" impusa de altii, o normalitate ticaloasa si plina de venin. La nici o luna dupa perfectarea actelor de vanzare-cumparare, cand s-a intors din parc a vazut ca yala fusese schimbata.

A urmat o perioada lunga de procese, batai incasate doar pentru simplul motiv ca dorea sa isi duca restul zilelor in casa sa. Nu a avut castig de cauza in proces, iar acum dupa 3 ani de stat pe strazi, doar amintirile au mai ramas din ceea ce odata era o viata normala, banala pe alocuri, a unui OM normal. Nu cerseste, ci doar sta chircit intr-un colt, rezemand zidul unei cladiri. La finalul discutiei imi zambeste si imi spune cu lacrimi in ochi ca speranta nu a murit: "Dincolo de norii negri exista o plapanda raza de lumina pentru toti", "dar care in cele din urma se va stinge si ea", as fi vrut sa adaug. 

M-a impresionat profund acest om, care in ciuda la tot ce i s-a intamplat in viata a reusit sa isi pastreze o urma de speranta, a reusit sa isi pastreze demnitatea si poate mai presus de orice, este mai uman decat multi altii.

A pierde normalitatea si apoi sa realizezi cat de mult a contat cred ca este extrem de dureros. Dar poate, nu e mai dureros sa pierzi increderea in oameni? Sa stii ca pentru tine din acel moment omenirea a murit tacut si astepti doar trecerea in intuneric, raza lampii invechite se va stinge plapand si usor, exact cum viata batrnelului s-a rezumat in cateva minute, in cateva amintiri relatate printre lacrimi...

Google pagerank and Worth